marți, 3 iulie 2012

Steaua fără nume

Aş dori să ne aducem aminte de debutul Mihaelei Runceanu, în cadrul concursului TV "Steaua fără nume". 
"Steaua fără nume", era o emisiune concurs pentru tineri interpreţi de muzică uşoară. Realizatorii acestei celebre emisiuni TV erau Sorin Grigorescu şi Simona Patraulea.
Emisiunea a debutat în toamna anului 1968. În martie 1969, prima câştigătoare a Trofeului "Steaua fără nume" a fost Doina Spătaru. În acelaşi an, Cornel Constantiniu a debutat şi el în cadrul acestui concurs.

Iată ce a declarat Simona Patraulea într-un interviu din Jurnalul Naţional (Ediţia de colecţie, dedicată Corinei Chiriac, din 19 noiembrie 2007) 

“Când se făceau preselecţiile la emisiune, era chemată Mili­ţia! Atât de mulţi concurenţi veneau. Nu făceam faţă. Se bloca strada, nu se mai putea trece cu maşina. Ţineam în braţe un cârd de mape pentru juriu şi mă chinuiam să intru în Televiziune. Lumea nu mă lăsa să trec. Degeaba încercam să le spun oamenilor că dacă eu nu intram, nici ei nu o puteau face. Eu aveam fişele. În schimb, îmi ziceau: «Lasă, cunoaştem noi trucurile astea!». Începeam preselecţia dimineaţa la zece şi mai ieşeam seara, la nouă. Colegul meu Sorin Grigorescu îşi lăsa Trabantul pe alte străzi, de frica răzbunării celor care picau la preselecţie”. Precizare: această relatare nu are legătură cu domeniul ficţiunii. Simona Patraulea, cea care ne-a povestit întâmplarea, a fost acuzată adesea că are ima­ginaţia bogată. Unora poate nu le vine a crede, dar “Steaua fără nume” era un concurs foarte important. Era singura şansă de lansare a unor stele fără nume… 
“Steaua fără nume” nu se lua aşa uşor, în două săptămâni.... La prima etapă se prezentau două melodii cu orchestră, o poezie şi zece melodii cu acompaniament de pian, la alegerea juriului. La etapa a doua erau 20 de melodii de pian, două melodii cu or­chestră şi interpretarea unei teme de mimică. La etapa a treia se mai adăugau zece melodii cu pianul. În momentul în care se lua «Steaua», solistul avea un repertoriu de 35 de piese, una şi una. Se putea scoate un disc!..."

O scurtă istorie a concursului o puteţi citi aici şi aici

Concursul avea trei etape succesive. Probele erau:
- interpretarea cu acompaniament de pian a unei piese alese de juriu din lista celor zece depuse de către concurent;
- probă de dic­ţie, după texte de la IATC; 
- duet cu o vedetă; 
- probă de dans
- probă de actorie.
În ultima etapă concurenţii cântau acompaniaţi de orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de legendarul Sile Dinicu (bagheta a trecut apoi la Cornel Popescu).
 
În martie 1970, Corina Chiriac a câştigat Trofeul "Steaua fără nume".  Au mai debutat la "Steaua fără nume" artişti precum: Ramona Bădescu (1986), Loredana Groza (1986), Eva Kiss (1973), Carmen Rădulescu (1979), Oana Sârbu (1985), Marian Spânoche (1972), etc. În 1976, în ultima etapă a concursului, Angela Ciochină, Jeanina Matei şi Mihaela Oancea au obţinut toate trei, la o diferenţă foarte mică de puncte,  Trofeul "Steaua fără nume".

Pe 26 februarie 1976, Mihaela Runceanu apare în cadrul unei noi ediţii a concursului "Steaua fără nume". 
La acel moment, Mihaela Runceanu, care era sudentă în anul II la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, înregistrase câteva piesa la Radio şi câştigase deja câteva concursuri importante precum: "Tinereţea Buzoiană" (1972), “Constelaţii vâlcene” (1975), “Steaua litoralului” (1975). De asemenea, în august 1975, a fost distinsă cu o Menţiune la “Festivalului tinereţii” de la Amara.

Ediţia emisiunii concurs "Steaua fără nume", din 26 februarie 1976, a fost prezentată de prof. dr. Mihai Florea.
Juriul emisiunii a fost alcătuit din: Octav Enigărescu - Preşedinte (directorul Operei Române din Bucureşti), Nina Bercaru (profesor), Grigore Constantinescu (muzicolog), Edmond Deda, Aurel Giroveanu (compozitori), Gheorghe Ilionoiu (profesor), Radu Şerban, Vasile Vasilache, Paul Urmuzescu (compozitori).
Mihaela Runceanu (Buzău) a concurat alături de Marina Ionescu (Târgovişte) şi Dobrică Baciu (Brăila) 
În cadrul concursului, Mihaela Runceanu interpretează în primă audiţie piesa “Numai de dragoste”, compusă special pentru ea de Marcel Dragomir (pe atunci profesor la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti), pe versurile lui Eugen Barbu. Câţiva ani mai târziu, Mihaela a înregistrat această piesă la radio. 
Iată ce a declarat Marcel Dragomir într-un interviu acordat Dianei Chiş, într-o revistă a Fan-Clubului Mihaela Runceanu.

"Mă pot lăuda că am cunoscut-o printre primii compozitori din ţară pe MIHAELA RUNCEANU, încă de când era elevă la Şcoala Populară de Artă (1974-77), la doamna profesoară Nina Bercaru, iar eu eram un tânăr compozitor. Mihaela mi-a părut un talent deosebit, ieşit din comun şi ştiam că deşi în acele momente ea era foarte tânără şi avea o nerăbdare specifică omanilor tineri. "Să ajungă cât mai repede"; a avut totuşi o tenacitate şi o voinţă cum rar mi-a fost dat să văd la cineva. A avut multe de suferit în viaţă Mihaela. Am cunoscut-o, v-am spus şi ca om, ca stări sufleteşti. Am cunoscut-o foarte, foarte bine. Era marcată de unele neîncrederi ala confraţilor de breaslă, neîncrederi care nu se justificau cu nimic pentru că era foarte talentată, aşa cum v-am spus. La început ea o luase puţin spre JAZZ şi poate de aici s-a născut răceala unor compozitori de muzică pop care nu i-au dat piese. O mare încredere însă ca şi o mare vedetă, poate chiar cea mai mare vedetă pe care a dat-o emisiunea "Steaua fără nume". A făcut să se spulbere toate îndoielile şi ţin minte că atunci când concurenţii trebuiau să primească o primă audiţie, Sorin Grigorescu mi-a propus mie să-i scriu această melodie. Mie mi-a fost drag şi am scris cu mult drag această melodie pentru ea. Se numea "Numai de dragoste" şi era scrisă pe singurele versuri pe care le-a scris EUGEN BARBU. Chiar aşa se numea poezia "Numai de dragoste". Nu vă spun că înscenarea la acea vreme cu posibilităţile care erau atunci, a fost foarte frumoasă. Ea cobora de pe scenă, găsea un tânăr în sală cu care flirta în timpul melodiei, după care amândoi se luau de mână şi ieşeau. Aşa se termina evoluţia în concurs a MIHAELEI RUNCEANU."


În cadrul concursului, Mihaela va interpreta cu orchestra Radioteleviziunii, sub bagheta remarcabilului compozitor şi dirijor Sile Dinicu, piesele “Poate n-a fost un vis” (Camelia Dăscălescu) şi “Cum să uit” (Mişu Iancu), piesă pe care a înregistrat-o câţiva ani mai târziu.. Acompaniată la pian, de către neuitatul Gerry Podgoreanu, Mihaela va interpreta “De-a colindat” (Vasile Veselovski) şi “Tu m-ai fermecat” (Sile Dinicu). 
De asemenea, Mihaela Runceanu va recita (una dintre probele obligatorii ale concursului) poezia “Imn” de Tudor George.
Voi reda mai jos un fragment din celebra carte "Mihaela Runceanu - Un cântec ucis", scrisă de domnul Nicolae Peneş, care a redat minuţios participarea Mihaelei în cadrul concursului "Steaua fără nume". Puteţi găsi această carte în cadrul lanţului de librării "Diverta" sau pe acest site



Deci, pe 26 februarie 1976, Mihaela Runceanu trece cu 10 pe linie, prima etapă a celebrei emisiuni concurs “Steaua fără nume”. Din păcate, Mihaela nu a mai participat la etapele a II-a şi a III-a ale concursului.
Anii au trecut,  Mihaela a devenit o profesoară şi o interpretă foarte apreciată. Câţiva elevi ai Mihaelei au fost şi ei concurenţi la "Steaua fără nume". 
Pe 3 februarie 1989, în cadrul uneia dintre ultimele ediţii ale concursului "Steaua fără nume", Mihaela Runceanu a susţinut un recital de excepţie, acompaniată de formaţia Cross. Recitalul a fost filmat de TVR dar nu a fost dat pe post (recitalurile vedetelor nu se difuzau din lipsă de spaţiu şi din datorit[ faptului că vedetele se exprimau mai "liber"). Odată cu evenimentele din decembrie 1989, emisiunea-concurs "Steaua fără nume" s-a întrerupt.





Al dvs,
Mircea82

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu