În acestă secţiune puteti citi articole, poezii şi gânduri despre Mihaela, scrise de admiratorii ei.
NICOLETA OPAIŢ
Nicoleta Opaiţ a scris o serie de poezii frumoase dedicate Mihaelei. Cu permisiunea ei, publicăm aici câteva dintre poeziile şi gândurile ei. Îi mulţumesc Nicoletei pentru tot ce face pentru Mihaela
MIHAELA RUNCEANU a fost... este... şi va fi mereu !
În amintirea mult regretatei Mihaela Runceanu
de Nicoleta Opaiţ
În aceste rânduri voi încerca să aduc din negura uitării icoana neestompată de vreme a aceleia ce a fost pentru noi toţi o formă concretă, dar efemeră a iubirii pe acest pământ.
Desigur că MIHAELA RUNCEANU nu a fost doar atât. Ea a fost şi a rămas simbolul celor mai nobile virtuţi cu care poate fi înzestrată o fiinţă umană, simbolul infinităţii şi al iubirii. Numele Ei este sinonim cu iubirea, fiindcă în ea se regăseşte aceeaşi bunătate, generozitate, candoare, frumuseţe, emoţie şi sensibilitate care se regăseau în sufletul Ei, în tot ceea ce făcea şi o reprezenta pe MIHAELA. Poate că nu sunt eu persoana cea mai indicată a vorbi despre inegalabila şi mult regretata interpretă, neavând acea putere expresivă nemăsurată pe care o avea Ea, şi poate nici talentul necesar. M-am încumetat însă să o fac din dorinţa de a-I împrospăta şi fortifica amintirea, din dorinţa de a arăta tuturor că MIHAELA RUNCEANU nu a murit, că Ea a rămas încă printre noi prin muzica şi iubirea ce ni le-a dăruit cu atâta generozitate şi profesionalism în cântec.
Această lucrare conţine puţine informaţii exacte, ea este de fapt un cumul de figuri de stil, nişte cuvinte orânduite în aşa fel încât să o ridice pe Ea în cel mai plăcut mod ca solist, ca dascăl şi ca om. Este un omagiu sincer adus în amintirea MIHAELEI RUNCEANU, plin de sentimentalism şi nostalgie, o părere, o impresie…
Importanţa şi valoarea acestor rânduri constă doar în faptul că fiecare frază s-a născut din admiraţie şi iubire pentru MIHAELA RUNCEANU, iar atunci nici un cuvânt frumos scris în memoria Ei nu este de prisos, nici o comparaţie, prea măreaţă şi nici o lacrimă vărsata cu gândul la Ea, fără rost. Consider că, aşa cum Ea ne-a dăruit "tot ce avea mai bun şi mai frumos în Ea" (M.Runceanu), aşa şi noi, la rândul nostru, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a-I păstra o amintire eternă, frumoasă şi curată, omagiul suprem pe care I-l putem aduce acum, când MIHAELA RUNCEANU este numai cântec…
" Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior
Când prin flori de iasomie
Îşi strâng sufletele lor
Astfel notele murinde
Blânde, palide, încet
Zbor sub mâna-ţi tremurânde
Ca dulci gânduri de poet
Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor
Ce eterna nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafim
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin ?
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetişor ,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu, cântare întreruptă!
De-al aplauzelor fior
Dispărând divinizată
Răpişi sufletu-mi în dor. "
("La o artistă", de Mihai Eminescu )
MIHAELA RUNCEANU A FOST...ESTE...ŞI "VA FI MEREU"
de Nicoleta Opaiţ
7 aprilie 2002
Când privesc un răsărit sau un apus de soare, din marea infinită a cerului mii de crâmpeie de gânduri şi sclipiri trandafirii fugare scânteie în aceeaşi clipă, înlănţuindu-se şi dând naştere unei fericiri infinite, înnăbuşită însă de o părere de rău dureroasă. De-odată, timpul se opreşte în loc, destrămându-se asemeni unei pânze de in prea veche şi, pentru o clipă, mii de raze tremurătoare mă îmbrăţişează fără să vreau, iar în ochi îmi răsare, mai întâi ca nişte sclipiri fugare, apoi tot mai concret, un chip de fată cu zâmbet strălucitor, scăldat în lumină şi purtat pe aripi de vânturi, iar în gând parcă o aud cântând cu glas senin şi mlădios.
Avea un chip duios, conturat de trăsături fine, bine definite, pline de rafinament şi feminitate: un cap rotund şi tânăr de fată, încărcat de un păr negru ca abanosul, extrem de bogat, ce cădea într-o tunsoare deosebită, asemeni unei cascade, până la baza gâtului ei subţire şi delicat. Chipul ei era veşnic inundat de o lumină uşor pală, cuceritoare, ce răspândea în juru-i candoare şi iubire, căci avea un ten luminos, neted şi curat, asemeni petalelor unui crin strălucitor, ce contrasta puternic cu negrul intens al părului. Fruntea-i era înaltă şi senină, acoperită cu mici şuviţe de păr delicate, ce-i împodobeau în chip fericit fizionomia, dându-i un aer proaspăt, juvenil. Nasul micuţ şi rotunjor îi conferea o uşoara notă de infantilitate, iar gura cu buze subţirele, dar pline, parcă zâmbea tot timpul. Avea un zâmbet cald şi luminos, ca o chemare. În el parcă stătea ascunsă o rază de soare cald, ce radia speranţe luminoase şi mii de iluzii. În ochii ei căprui, mari şi adânci, în care fremăta neobosit o sclipire tainică, se oglindeau parcă toate frumuseţile lumii, căci erau pururea învăluiţi de o lumină diafană şi de o dragoste nemăsurată. Erau fascinanţi prin privirea lor blăjină, inundată de bucuria vieţii şi a iubirii, privire a cărei lumină infinită se pierdea dincolo de orizonturi, pătrunzând în spaţii nedefinite. Ochii ei mari şi luminoşi, în care parcă se înecase luna şi toate stelele cerului, erau încununaţi de sprâncene subţiri, puternic arcuite spre coadă, şi înconjuraţi de gene lungi şi dese, ce-i confereau o eleganţă catifelată şi un aer romantic infinit. Ei străluceau tot timpul de emoţie sau veselie, iar flacăra lor măreaţă îi mângâia chipul ca o ploaie de lumină cerească. Acea privire învăluită de un aer romantic liniştit, tulburător de senină şi inocentă, în care se regăsea un ocean de iubire, un strop de eternitate, nu poate fi altceva decât o dovadă vie a sufletului ei fragil şi curat, asemeni petalelor unui crin, voios şi inocent ca cel al unui copil, strălucitor ca un astru, cald şi senin asemeni unei zile de primăvara; oglinda caracterului ei de o putere vulcanică, îmbrăcat însă în armura divină a candorii şi a iubirii, caracter în care străluceau scânteile mistuitoare ale forţei ei creatoare şi crâmpeie de lumini necunoscute, menite să picure în inimi iubirea adevărata şi mii de speranţe.
Deşi era delicată asemeni unei flori şi nu mare de statură, glasul ei era puternic şi pătrunzător, dar dulce şi mângâietor ca o apă lină şi curată, în care vibra o sinceritate caldă. Glasul ei cristalin, tremurat de dragoste şi emoţie, era învăluit de o vrajă unică, în care plutea acea sensibilitate cutremurătoare, acea emoţie copleşitoare, acea căldură infinită ce o caracterizau.
Muzica MIHAELEI RUNCEANU este o bucurie pe care ea ne-a dăruit-o din adâncul sufletului, o cascadă de sunete diafane, sentimente şi trăiri unice, transmise - dincolo de banda sonoră - către sufletele noastre. Muzica ei este speranţă, viaţă şi iubire. Prin expresivitatea ei inegalabilă reuşea să fascineze şi să impresioneze, risipind în juru-i o dragoste înfiorătoare, unică prin intensitate şi forţă creatoare – dragostea înălţătoare de viaţă, de muzică şi de frumos, dragoste ce a înnobilat-o şi a ridicat-o deasupra tuturor lucrurilor lumeşti, proiectând-o în nemărginire. Glasul ei dulce şi mângâietor, ce răspândea valuri de încredere şi simpatie, a fost un dar pe care i l-a hărăzit Divinitatea, dar pe care ea a ştiut să-l preţuiască, dedicându-şi viaţa perfecţionării lui, dobândind astfel o tehnică vocală desăvârşită, cu ajutorul căreia ne-a dăruit, cu cea mai mare generozitate, emoţie, profesionalism şi bucuria unică a muzicii, împlinindu-şi astfel în cel mai fericit chip nobila-i menire.
"Cânt de când am învăţat să vorbesc" (Mihaela Runceanu)
MIHAELA RUNCEANU era totdeauna o prezenţă copleşitoare prin eleganţă şi sensibilitate, cuceritoare prin frumuseţea şi farmecul ei lăuntric, prin vocea ei inconfundabilă, prin stilul ei original, spontan şi rafinat, printr-o privire plină de iubire şi lumină, ce-şi avea obârşia în prisosul de bunătate ce sălăşluia în sufletul ei mare, privire care, în ciuda morţii şi a trecerii timpului, şi-a păstrat strălucirea însufleţită, căci ea străluceşte încă în lumina soarelui, în razele lunii şi a stelelor de pe cer, în lumina sufletelor generoase. Prin talentul ei unic şi tehnica vocală desăvârşită, pe care a dobândit-o prin multă muncă, a dominat - în prea puţinii ei ani de carieră - scena interpretativă a muzicii uşoare româneşti, întruchipând fericirea şi iubirea simplă, tumultoasă, în glasul şi în chipul ei oglindindu-se cele mai nobile virtuţi şi cele mai frumoase sentimente.
MIHAELA RUNCEANU era asemeni unei oaze dătătoare de viaţă: plină de prospeţime, linişte şi frumuseţe. O minune pe această lume plină de răutate, răutate ce a fost mai puternică decât bunătatea ei şi care-a ucis-o. O stea luminoasă în noaptea lumii, noapte în care lumina iubirii ei s-a stins. O rază de soare cald pe un cer încărcat cu nori negri, soare al iubirii ce răsare acum doar în inimile noastre.
Generoasa MIHAELA RUNCEANU şi-a dedicat o bună parte din scurta ei existenţă făuririi de caractere, personalităţi şi voci, practicând una dintre cele mai nobile profesii, şi anume cea de pedagog. Strălucita profesoară de canto a Şcolii Populare de Artă a contribuit considerabil la iniţierea elevilor săi în lumea muzicii, lume pe care ea a iubit-o atât de mult şi căreia i s-a dedicat în întregime. Şi-a iubit şi şi-a sprijinit mereu "copiii" şi a încercat să le modeleze glasurile şi sufletele după tiparul său unic, incomparabil, lăsându-şi pentru totdeauna amprenta asupra lor, căci prin tehnica ei unică a reuşit să le picure în suflete un strop din sensibilitatea ei eternă şi să le sădească în inimi ambiţia şi dragostea infinită pentru acel miracol etern care este muzica.
Avea un caracter complex, în care străluceau asemeni unor nestemate: dragostea de oameni şi muzică, generozitatea, ambiţia, corectitudinea, sensibilitatea şi tragismul. În glasul şi în vorba ei se oglindea întreg sufletul ei, ce era asemeni unei cărţi deschise, care te îndemna să o citeşti, învăţând de la ea să fii generos, sincer, bun, să devii veşnic asemeni timpului iubind, să fii ceea ce trebuie să fii - un OM. Prin transparenţa sufletului ei, prin calităţile sale de solist, dascăl şi om s-a statornicit ireversibil în sufletele oamenilor, căci numai prin glasul ei a avut - şi are încă puterea - de a schimba înfăţişarea lumii, însufleţind tot ceea ce o înconjura, învingând - prin iubirea infinită ce ne-o dăruia în cântec - timpul, rămânând vie dincolo de moarte, pentru eternitate, căci iubirea adevărată nu moare niciodată, ea trăieşte în sufletul omului pe veci, însoţindu-l pretutindeni, chiar şi dincolo de moarte.
MIHAELA RUNCEANU a rămas în sufletele noastre, umplându-ne şi acum inimile cu o lumină nostalgică uriaşă, ce deschide în noi o rană ce părea demult închisă. Ea constituie un întreg univers, univers care cuprinde cele mai alese şi nobile simţăminte, cele mai frumoase şi intense trăiri.
MIHAELA RUNCEANU - o fată frumoasă, cu glas de cristal şi ochi de stele, imaginea ce ne răsare în minte atunci când îi auzim glasul sau numele, a fost efemeră asemeni fericirii pe acest pământ, de fapt ea a fost însaşi un crâmpei de fericire ce s-a întrupat într-o făptura minunată, fericire care ne-a fost răpită prea timpuriu, lăsând în urmă-i doar o amintire frumoasă şi curată.
MIHAELA RUNCEANU pare că s-a transformat într-un înger care aduce încă iubire pe pământ, o zână bună care ne bucură chiar şi acum sufletele cu glasul ei plin de iubire sfântă. A fost şi a rămas pentru totdeauna o artistă desăvârşită, demnă de a fi venerată şi elogiată, o floare minunată în grădina muzicii uşoare româneşti, o floare frumoasă de primăvara ce a fost alungată de nemiloasa toamnă a lumii, înainte ca ea să poată oferi omenirii tot ceea ce avea mai bun şi mai frumos în ea, sau poate că nici un secol nu ar fi fost de ajuns ca forţa ei creatoare să se istovească, pentru că parfumul acestei flori minunate răzbate încă peste ani şi înfloreşte la umbra sufletelor generoase, biruind moartea şi uitarea.
Despre MIHAELA RUNCEANU s-ar putea scrie mii de pagini, am putea să o comparăm cu toate frumuseţile lumii şi totuşi să nu putem exprima tot ceea ce a fost ea, căci ea era "un cumul de virtuţi întrupate într-o singură fiinţă" (Diana Chiş), un vulcan de viaţă şi iubire, o cascadă de trăiri unice care nu au şi nici nu vor avea vreodată seamăn. Era înzestrată cu atâtea şi atâtea virtuţi, încât nu pot fi numărate şi exprimate în cuvinte, căci aşa cum universul nu poate fi definit, aşa nu poate fi definită ea. Aşa cum oamenii se prăbusesc înaintea sorţii, aşa neputincioase rămân vorbele în faţa forţei ei creatoare, iar figurile de stil, oricât ar fi ele de complexe şi măreţe, rămân mute înaintea expresivităţii ei.
Când a părăsit lumea, a lăsat un gol imens, pe care nimeni şi nimic nu-l va putea umple vreodată, o tristeţe uriaşă ce nu-şi va găsi nicicând mângâierea. Soarta ei atât de crudă ne-a arătat încă o dată cât de neputincioşi suntem în faţa furtunii vieţii şi a morţii, care nu ţine cont de frumuseţe şi iubire, de bunătate, de omenie, de nimic… Sufletul ei a rămas legat de omenire prin mii de firişoare, spiritul şi glasul ei însoţindu-ne pretutindeni, îmbrăţişându-ne "la orice colţ de stradă" fără să vrem sau să ştim, acoperindu-ne sufletul cu ceva nespus de bun şi cald, răsfăţându-ne întreaga fire. Ea a rămas în amintirea tuturor celor care au cunoscut-o şi au iubit-o ca "o femeie fantastică, un prieten şi coleg minunat, un artist desăvârşit, un pedagog iubit şi talentat".
Când a părăsit lumea, a lăsat un gol imens, pe care nimeni şi nimic nu-l va putea umple vreodată, o tristeţe uriaşă ce nu-şi va găsi nicicând mângâierea. Soarta ei atât de crudă ne-a arătat încă o dată cât de neputincioşi suntem în faţa furtunii vieţii şi a morţii, care nu ţine cont de frumuseţe şi iubire, de bunătate, de omenie, de nimic… Sufletul ei a rămas legat de omenire prin mii de firişoare, spiritul şi glasul ei însoţindu-ne pretutindeni, îmbrăţişându-ne "la orice colţ de stradă" fără să vrem sau să ştim, acoperindu-ne sufletul cu ceva nespus de bun şi cald, răsfăţându-ne întreaga fire. Ea a rămas în amintirea tuturor celor care au cunoscut-o şi au iubit-o ca "o femeie fantastică, un prieten şi coleg minunat, un artist desăvârşit, un pedagog iubit şi talentat".
Glasul MIHAELEI RUNCEANU este acea linişte tulburătoare peste care un suflet pluteşte şi se leagănă uşor, ca o luntre pe un lac fără undă, o explozie de optimism şi viaţă, o fericire dureroasă, în care se rătăcesc toate gândurile, mistuindu-se în focul privirii ei măreţe şi în glasul ei atât de alintător.
Ea a fost şi este "un crâmpei de infinit", bucuria eterna şi nemărginită, care - pentru mintea limitată a omului - devine uneori parcă prea complexă pentru a putea fi înţeleasă. Poate că ea a fost şi "VA FI MEREU", în toate timpurile şi pretutindeni, o zeiţă a muzicii cu suflet etern, o formă concretă, dar efemeră a iubirii pe acest pământ, sau poate un simplu om care s-a luptat cu destinul şi care ne-a dăruit viaţa şi sufletul său cu cea mai mare generozitate de care este capabilă o inimă umană.
Ea a fost şi este "un crâmpei de infinit", bucuria eterna şi nemărginită, care - pentru mintea limitată a omului - devine uneori parcă prea complexă pentru a putea fi înţeleasă. Poate că ea a fost şi "VA FI MEREU", în toate timpurile şi pretutindeni, o zeiţă a muzicii cu suflet etern, o formă concretă, dar efemeră a iubirii pe acest pământ, sau poate un simplu om care s-a luptat cu destinul şi care ne-a dăruit viaţa şi sufletul său cu cea mai mare generozitate de care este capabilă o inimă umană.
NU, MIHAELA RUNCEANU nu a murit, căci "oamenii aleşi nu mor niciodată" (Diana Chiş), ea trăieşte în fiecare din noi şi în tot ceea ce ne înconjoară: în firul ploii ce ne atinge, în zborul vântului care ne dezmiardă, în gingăşia florilor care ne bucură sufletele, în lumina soarelui care ne dă viaţă, în fiecare glas şi în fiece inimă, trebuie doar să ai puterea de a crede în EA!
ÎN AMINTIREA MIHAELEI RUNCEANU
de Nicoleta Opaiţ
1 noiembrie 2001
Cu ochi senini, calzi şi blajini
Mi te-am închipuit cândva
În mâini ţinând trei flori de crin
Cântând cu glas uşor de nea.
Mi te-am închipuit cândva
În mâini ţinând trei flori de crin
Cântând cu glas uşor de nea.
Pe drum de soare şi de flori
Păşeai cu mersul legănat
Pe buze cu surâs de zori
În strai de raze minunat
Priveai spre zări cu ochi senini
Scăldaţi în lacrimi de lumină
Şi te ploua cu flori de crini,
Cu stropi uşori de apă lină.
Mergeai încet, cântând uşor
Cu mii de stele-n păr sclipind
Iar păsări albe-n tandru zbor
Veneau în urmă-ţi ciripind.
În ochi cu flăcără de vis
Tu, înger blând cu glas de dor
Veneai cântând din paradis
Pe mii de raze-n mândru zbor.
Cântai ca-n vis despre iubire
Plutind pe-a vântului aripă
Iară cu mândra ta privire
Opreai timpul pentru o clipă.
Ploua cu vise-n calea ta,
Cu albe flori şi stele mii,
Ningea cu fulgi uşori de nea,
Cu stropi de soare aurii.
Venind spre mine tot cântând
M-ai mângâiat cu mâini de flori,
Iar eu, ca un copil râzând,
În suflet te-am primit cu dor.
Odată poate te-am pierdut,
Tu, cer albastru fără nor,
Fără să simt că m-a durut,
Fără să ştiu că mi-a fost dor.
Te-am căutat neîncetat
În stele, zori şi nori plângând,
Credeam că poate m-ai uitat
Însă te-am regăsit cântând.
De-atunci te întâlnesc mereu
În flori şi păsări cântătoare,
În dragoste, în Dumnezeu,
În zborul vântului şi-n soare.
SPRE CER
Mihaelei Runceanu
de Nicoleta Opaiţ
20 martie 2002
Cu păru-ţi lung, parcă de raze
Cu umeri netezi, albi şi reci
Cu ochi pierduţi departe-n zare
Peste hotarul lumii treci.
Tu te asemeni cu o zână,
Cu-n înger pogorât din rai
Cu aripi lunge, pân`la lună
Un înger gingaş şi bălai
Tu, tu ai ochii de lumină
Şi ai privirea ca un vis
E ca o zi de mai senină,
E ca un colţ de paradis
În haina-ţi de mătase moale
Tu treci prin lume-aşa zâmbind
Împodobită cu flori albe
Şi cu steluţe de argint.
Şi dintr-o dată te înalţi
Spre cer albastru fără nori
Când poala-ţi argintată salţi,
Începi uşor, uşor să zbori.
Spre zări albastre, însorite
Începi uşor, uşor să zbori
Pe drumurile infinite
Te-ndrepţi şi laşi în urmă-ţi… flori…
Cu umeri netezi, albi şi reci
Cu ochi pierduţi departe-n zare
Peste hotarul lumii treci.
Tu te asemeni cu o zână,
Cu-n înger pogorât din rai
Cu aripi lunge, pân`la lună
Un înger gingaş şi bălai
Tu, tu ai ochii de lumină
Şi ai privirea ca un vis
E ca o zi de mai senină,
E ca un colţ de paradis
În haina-ţi de mătase moale
Tu treci prin lume-aşa zâmbind
Împodobită cu flori albe
Şi cu steluţe de argint.
Şi dintr-o dată te înalţi
Spre cer albastru fără nori
Când poala-ţi argintată salţi,
Începi uşor, uşor să zbori.
Spre zări albastre, însorite
Începi uşor, uşor să zbori
Pe drumurile infinite
Te-ndrepţi şi laşi în urmă-ţi… flori…
PIANUL
de Nicoleta Opaiţ
5 aprilie 2002
Pe aripile eterne ale muzicii
Iti fuge alba mana
Pe clape-ndoliate
Iar glasul tau ingana
Mereu aceleasi soapte :
Din nestiute sfere
Astept mereu sa vie
Un vant ca o parere ,
O ploaie voirie…
Pianul tainic plange
Sub ata mangaiere
Cu acorduri prelunge
In alba incapere .
Stiu ,ti-ai dori sa cada
O ploaie viorie
Ce lacrima sa-ti stearga
Cu flori de iasomie .
Dar a ta alba mana
Pe clape moare-ncet
Doar glasu-ti mai ingana
Dulci vorbe de poet .
5 aprilie 2002
Pe aripile eterne ale muzicii
Iti fuge alba mana
Pe clape-ndoliate
Iar glasul tau ingana
Mereu aceleasi soapte :
Din nestiute sfere
Astept mereu sa vie
Un vant ca o parere ,
O ploaie voirie…
Pianul tainic plange
Sub ata mangaiere
Cu acorduri prelunge
In alba incapere .
Stiu ,ti-ai dori sa cada
O ploaie viorie
Ce lacrima sa-ti stearga
Cu flori de iasomie .
Dar a ta alba mana
Pe clape moare-ncet
Doar glasu-ti mai ingana
Dulci vorbe de poet .
________________________________________________________
ANA MARIA GOMBOŞ
Îi mulţumesc Anei Gomboş pentru că mi-a permis să-i public frumoasele rânduri despre Mihaela.
Mihaela - lacrima de dor...
Nu cred ca am povestit vreodata aici, cat de mult a insemnat Mihaela Runceanu pentru mine... Ma mandream ca sunt si eu buzoianca ca si ea (din Ramnicu-Sarat). Mihaela era un idol al generatiei noastre, in anii 80. Era talentata, frumoasa, avea o carisma inimaginabila si era inzestrata cu o forta a glasului de neegalat pana in ziua de astazi... Imi doream nespus de mult s-o vad macar o data in realitate, dar... n-am fost printre norocosi... Nici la inmormantarea ei nu am putut merge, deoarece era intr-o sambata iar sambata se invata si ordinele de SUS erau clare: niciun copil/cadru didactic nu va absenta de la cursuri pentru a participa la inmormantarea Mihaelei Runceanu.
Tin minte ca atunci cand am aflat vestea era o zi frumoasa, frumoasa de toamna... Plangeam si eu si colegii mei si nu ne venea sa credem ca Mihaela NU MAI ESTE! "Tovarasa" de fizica era din Buzau, asa ca ne-am luat inima-n dinti si am intrebat-o: da, asa este! "Da' stiti sigur?" insistam eu nevrand sa cred in realitatea aceea care desfiinta orice alt gand. "Da, stiu sigur. Tatal meu e colg cu tatal ei la IPIC-CF si mi-a confirmat..."
Din acea secunda a inceput pentru mine perioada de fan. De fapt, cred ca pana atunci nici nu cunoscusem notiunea... Dupa noiembrie '89 am inceput sa strang articole, poze din ziare (f putine la acea vreme) si in primavara anului '90 am facut rost de nr. de tel. al familiei Runceanu. Am pus mana pe tel. fix si am sunat. A fost un gand nebunesc si totusi... am indraznit. Am stat atunci foarte mult de vorba cu doamna Runceanu care devenise o umbra a celei ce-a fost. Nu cred ca avea ochii uscati vreodata si fuma mult... M-a invitat la ei la Buzau. Ma tot rugam de mama sa ma lase, insa-i era teama sa ma lase singura la 13 ani pe tren. Si totusi, pana la urma, am convins-o! Era noiembrie 1990 si se implinea un an de cand Mihaela plecase la stele. Ne-a luat pe toti copiii care eram acolo la dumnealor acasa (venisera si din Turda elevi, si din Lugoj...). Ne-a oferit fiecaruia dintre noi fotografii. Am plecat acasa cu sufletul plin de emotie nefireasca: aveam prima mea fotografie adevarata cu Mihaela (din pacate fara autograful ei...)...
Am constituit ulterior legaturi frumoase si durabile cu alti fani (legaturi care dureaza si astazi) si am mentinut in continuare legatura cu parintii Mihaelei. Cand am ajuns sa scriu in presa, unul din reportaje l-am realizat acasa la fam. Runceanu. Am colaborat cu Andreea Marin pentru realizarea unui moment inedit la "Surprize-Surprize" dedicat Mihaelei.
O ascult cu drag, de cate ori am ocazia... Insa de un an aproape, de cand s-a intamplat tragedia cu Madalina, mi-e tare greu sa le mai ascult pe Mihaela si pe Mada.
Din 2009, de cand s-au implinit 20 de ani de la plecarea Mihaelei, s-a constituit un alt grup de fani care reuseste, de doua ori pe an, cu ajutorul domnului Mihai Bogatu (ziarist si prieten bun al Mihaelei) sa realizeze evenimente tulburator de frumoase in memoria ei.
Le multumesc tuturor pe aceasta cale si-i asigur de toata dragostea si sprijinul meu, chiar daca nu am putut fi alaturi de ei de fiecare data.
Clipa aceasta frumoasa de remember mi-a fost starnita de emisiunea "Doamne de poveste" de la Acasa TV a carei protagonista a fost chiar Mihaela noastra iubita.
Cel mai de pret dar ? Autograful domnului Runceanu pe prima pagina a cartii "Un cantesc ucis": "Ana-Maria, iti multumesc pentru tot ce-ai facut in memoria Mihaelei"...
Cel mai frumos vis ? Chipul Mihaelei zambind de la o catedra, vis in care am simtit toata caldura si dragostea ei de inger fara de pereche.
Te iubesc, Mihaela! Te voi iubi mereu!
P.S. Poza de sus a fost multi ani preferata mea. Chiar mi-am facut si eu una identica, atat de mult mi-a placut ipostaza melancolica a Mihaelei.
http://anamariagombos.blogspot.com/2011/05/mihaela-lacrima-de-dor.html
________________________________________________________
MIHAI ŞTEFAN
Îi mulţumesc lui Mihai Ştefan pentru că mi-a permis să-i public un frumos articol despre Mihaela.
MIHAELA RUNCEANU – Un cântec pentru eternitate
MOTO:
“Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.” (Nicolae Labiş)
Născută la Buzău, oraşul primului nostru poet romantic – Vasile Cârlova, la 4 mai 1955, Mihaela Runceanu şi-a îndreptat încă din copilărie paşii spre domeniul muzical. Ea chiar obişnuia să declare că “Din câte îmi spun părinţii mei, cant de când am învăţat să vorbesc. Poate chiar dinainte.”
Dacă aş fi poet, aş spune că Mihaela Runceanu s-a întrupat dintr-un cântec. Dar, cum nu sunt, mă rezum la a reda cuvintele scăldate în lacrimi ale doamnei Lenuta Runceanu, mama Mihaelei: “A intrat într-un magazin de jucarii, cu foarte multe păpuşi. Cred că nu vă puteţi imagina ce ne-a cerut Mihaela să-i luăm. O vioară!”
Astfel şi-a inceput Mihaela Runceanu greul dar frumosul drum spre consacrare.
Peste ani, fiind intrebată de un reporter de ce a ales „calea muzicii uşoare”, Mihaela i-a răspuns: „Am simţit întotdeauna că este cel mai apropiat, cel mai adevărat mod de a comunica cu oamenii. Simt că am această nevoie şi putere de a transmite ceva oamenilor.”
Prima recunoaştere publică a vocaţiei de solist de muzică uşoară vine în 1972 când, fiind elevă la „Liceul de muzică şi arte plastice”, câştigă Premiul Întâi la festivalul concurs „Tinereţea buzoiană”.
După absolvirea liceului, ca şefă de promoţie, este admisă în 1974 la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti cu media 9,25. În paralel urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din capitală, la clasa profesoarei Nina Bercaru, cea care i-a şlefuit cu migală vocea, talentul, personalitatea de pedagog şi interpret de muzică uşoară.
„Eu am simţit în ea flacăra cântecului! [...] În Mihaela, în fata aceea slăbuţă şi sfioasă, de-o gingăşie aparte, am întrezărit marele cântec de mâine.
În aceşti ani Mihaela Runceanu câştigă numeroase premii la festivaluri de muzică uşoară: Trofeul „Steaua litoralului” (Constanţa), Premiul I la „Constelaţii vâlcene” (Râmnicu Vâlcea), Premiul I la „Lotca de aur” (Brăila), Premiul I la Concursul soliştilor profesionişti, secţiunea muzică uşoară, „Trofeul Amara” la cea de-a IX-a ediţie a „Festivalului tinereţii” din localitate.
În 1978 ea absolvă Conservatorul cu lucrarea de diplomă „Muzica uşoară şi rolul ei în societatea contemporană” şi este repartizată ca profesoară la Şcoala generală de muzică din Brăila. Aici cântă cu formaţiile Solaris şi Mefisto.
Un an mai târziu este profesoară de vioară la Liceul de muzică şi arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai şase ani în urmă. Cântă cu formaţia Nona condusă de profesorul Xenti Stănescu. Acesta o apreciază la rândul lui: „Ceea ce m-a frapat dintotdeauna la Mihaela era setea de muncă, dorinţa de a face tot ai bine un lucru. După fiecare repetiţie insista să-i spun cum a cântat, unde greşeşte, ce mai are de făcut.”
În 1980 Mihaela revine în Bucureşti ca profesoară la Şcoala Populară de Artă, titulară la catedra de canto.
Între timp începe înregistrarile pentru radio şi filmările pentru televiziune, fiind foarte apreciată de cei cu care lucrează, după cum declară şi realizatorul TV Doru Dumitrescu: ”Fiecare piesă cântată de ea creea un univers sui-generis, devenea o lume aparte în care frumuseţea, iubirea, candoarea şi visul erau posibile, parcă la îndemâna fiecaruia dintre noi [...] Avem mulţi solişti buni, unii excepţionali, dar puţini au ceea ce avea Mihaela, scânteia care dă viaţă cântecului.”
Şi, ca o confirmare, iată ce spune operatorul Radu Toader: „Simţeai că ea nu trişează în cântec, dimpotrivă îl înnobila cu sufletul ei de multe ori chinuit şi neînţeles. Poate de aici îi venea şi nota aceea aparte, de tragic.”
De-a lungul carierei sale, Mihaela Runceanu a colaborat cu compozitori renumiţi precum George Grigoriu, Ion Cristinoiu, Laurenţiu Profeta, Dinu Giurgiu, Marcel Dragomir, Cornel Fugaru, Dan Beizadea, Anton Şuteu, dar şi cu compozitori mai puţin cunoscuţi ca Ionel Bratu Voicescu, Alexandru Simu, Zoltan Boros, Dan Ardelean, Dan Pavelescu şi mulţi alţii. Aproape toate cântecele interpretate de ea au devenit, aşa cum se ştie, şlagăre care nu vor fi uitate niciodată. Pentru că Mihaela nu ar fi acceptat niciodată să interpreteze o melodie lipsită de valoare: „Nu-mi plac şlagărele de trei luni, prefer cântecele care vor trăi şi peste o sută de ani.”
La 31 octombrie 1989 şi-a lansat „discul vieţii ei” „PENTRU VOI MUGURI NOI”. Dar, din păcate, în noaptea ce a urmat s-a produs tragicul deznodământ.
Pleca dintre noi cea care a fost, îmi iau răspunderea să afirm acest lucru, cea mai frumoasă, elegantă şi talentată interpretă din istoria muzicii uşoare româneşti. Ea lăsa în urmă peste 150 de cântece superbe, o carieră prestigioasă de interpret şi pedagog şi un regret imens şi de neconsolat în inimile noastre, ale celor care am rămas în lumea asta mult prea meschină.
„De fapt EA nu a plecat. S-a rătăcit prin pulberea de stele şi nu a mai găsit drumul înapoi.”
Dacă aş fi poet, aş spune că Mihaela Runceanu s-a întrupat dintr-un cântec. Dar, cum nu sunt, mă rezum la a reda cuvintele scăldate în lacrimi ale doamnei Lenuta Runceanu, mama Mihaelei: “A intrat într-un magazin de jucarii, cu foarte multe păpuşi. Cred că nu vă puteţi imagina ce ne-a cerut Mihaela să-i luăm. O vioară!”
Astfel şi-a inceput Mihaela Runceanu greul dar frumosul drum spre consacrare.
Peste ani, fiind intrebată de un reporter de ce a ales „calea muzicii uşoare”, Mihaela i-a răspuns: „Am simţit întotdeauna că este cel mai apropiat, cel mai adevărat mod de a comunica cu oamenii. Simt că am această nevoie şi putere de a transmite ceva oamenilor.”
Prima recunoaştere publică a vocaţiei de solist de muzică uşoară vine în 1972 când, fiind elevă la „Liceul de muzică şi arte plastice”, câştigă Premiul Întâi la festivalul concurs „Tinereţea buzoiană”.
După absolvirea liceului, ca şefă de promoţie, este admisă în 1974 la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti cu media 9,25. În paralel urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din capitală, la clasa profesoarei Nina Bercaru, cea care i-a şlefuit cu migală vocea, talentul, personalitatea de pedagog şi interpret de muzică uşoară.
„Eu am simţit în ea flacăra cântecului! [...] În Mihaela, în fata aceea slăbuţă şi sfioasă, de-o gingăşie aparte, am întrezărit marele cântec de mâine.
În aceşti ani Mihaela Runceanu câştigă numeroase premii la festivaluri de muzică uşoară: Trofeul „Steaua litoralului” (Constanţa), Premiul I la „Constelaţii vâlcene” (Râmnicu Vâlcea), Premiul I la „Lotca de aur” (Brăila), Premiul I la Concursul soliştilor profesionişti, secţiunea muzică uşoară, „Trofeul Amara” la cea de-a IX-a ediţie a „Festivalului tinereţii” din localitate.
În 1978 ea absolvă Conservatorul cu lucrarea de diplomă „Muzica uşoară şi rolul ei în societatea contemporană” şi este repartizată ca profesoară la Şcoala generală de muzică din Brăila. Aici cântă cu formaţiile Solaris şi Mefisto.
Un an mai târziu este profesoară de vioară la Liceul de muzică şi arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai şase ani în urmă. Cântă cu formaţia Nona condusă de profesorul Xenti Stănescu. Acesta o apreciază la rândul lui: „Ceea ce m-a frapat dintotdeauna la Mihaela era setea de muncă, dorinţa de a face tot ai bine un lucru. După fiecare repetiţie insista să-i spun cum a cântat, unde greşeşte, ce mai are de făcut.”
În 1980 Mihaela revine în Bucureşti ca profesoară la Şcoala Populară de Artă, titulară la catedra de canto.
Între timp începe înregistrarile pentru radio şi filmările pentru televiziune, fiind foarte apreciată de cei cu care lucrează, după cum declară şi realizatorul TV Doru Dumitrescu: ”Fiecare piesă cântată de ea creea un univers sui-generis, devenea o lume aparte în care frumuseţea, iubirea, candoarea şi visul erau posibile, parcă la îndemâna fiecaruia dintre noi [...] Avem mulţi solişti buni, unii excepţionali, dar puţini au ceea ce avea Mihaela, scânteia care dă viaţă cântecului.”
Şi, ca o confirmare, iată ce spune operatorul Radu Toader: „Simţeai că ea nu trişează în cântec, dimpotrivă îl înnobila cu sufletul ei de multe ori chinuit şi neînţeles. Poate de aici îi venea şi nota aceea aparte, de tragic.”
De-a lungul carierei sale, Mihaela Runceanu a colaborat cu compozitori renumiţi precum George Grigoriu, Ion Cristinoiu, Laurenţiu Profeta, Dinu Giurgiu, Marcel Dragomir, Cornel Fugaru, Dan Beizadea, Anton Şuteu, dar şi cu compozitori mai puţin cunoscuţi ca Ionel Bratu Voicescu, Alexandru Simu, Zoltan Boros, Dan Ardelean, Dan Pavelescu şi mulţi alţii. Aproape toate cântecele interpretate de ea au devenit, aşa cum se ştie, şlagăre care nu vor fi uitate niciodată. Pentru că Mihaela nu ar fi acceptat niciodată să interpreteze o melodie lipsită de valoare: „Nu-mi plac şlagărele de trei luni, prefer cântecele care vor trăi şi peste o sută de ani.”
La 31 octombrie 1989 şi-a lansat „discul vieţii ei” „PENTRU VOI MUGURI NOI”. Dar, din păcate, în noaptea ce a urmat s-a produs tragicul deznodământ.
Pleca dintre noi cea care a fost, îmi iau răspunderea să afirm acest lucru, cea mai frumoasă, elegantă şi talentată interpretă din istoria muzicii uşoare româneşti. Ea lăsa în urmă peste 150 de cântece superbe, o carieră prestigioasă de interpret şi pedagog şi un regret imens şi de neconsolat în inimile noastre, ale celor care am rămas în lumea asta mult prea meschină.
„De fapt EA nu a plecat. S-a rătăcit prin pulberea de stele şi nu a mai găsit drumul înapoi.”
MIHAI ŞTEFAN
________________________________________________________
Pe 4 mai 1955, la Buzău, venea pe lume o fiinţă deosebită ce avea să poarte numele de Mihaela Valentina Runceanu. Nu vom zăbovi foarte mult asupra vieţii şi carierei Mihaelei. Pentru cei care doresc să afle mai multe despre cariera artistică şi pedagogică de excepţie a Mihaelei Runceanu, vă invităm să accesaţi acest blog precum şi alte pagini virtuale dedicate ei. Este o mare bucurie când observăm ca, la 21 de ani de la plecarea ei, Mihaela Runceanu este încă în actualitate. Pe Internet există peste 10 pagini dedicate Mihaelei. Mihaela are 3 pagini pe Facebook, iar pe Youtube sunt 235.000 (!) de vizualizări la unele clipuri.
Care este secretul acestui succes? Răspunsul este simplu.
Această femeie s-a dăruit complet meseriei ei. A trăit tot ceea ce a cântat şi şi-a iubit elevii ca şi cum erau proprii ei copii. Ne bucură nespus că foşti elevi precum Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Marina Florea sau Carmen Trandafir o pomenesc de fiecare dată când au ocazia. Puţine artiste au avut fineţea, delicateţea şi feminitatea Mihaelei Runceanu. Din păcate, în ziua de azi, aceste trăsături “nu mai sunt trendy”. Azi se caută agresivitate şi vulgaritate. În acest proces urât de vulgarizare şi americanizare uităm ce înseamnă frumosul. Uităm ce înseamnă cultură, muzica bună sau talentul unui artist.
Sâmbătă, 7 mai 2011, ora 18.30, la Casa de Cultura a Studenţilor din Bucureşti, fanii Mihaelei Runceanu vă invită la un concert dedicat memoriei acesteia.
Dragă Mihaela Valentina, îţi mulţumim din suflet că ai existat, mulţumim părinţilor tăi Nicolae şi Lenuţa Runceanu că te-au creat, şi îţi mulţumim că, după 21 de ani de la plecarea ta la îngeri, continui să ne inspiri. La mulţi ani de eternitate! DUMNEZEU SĂ TE IERTE ŞI SĂ TE ODIHNEASCĂ!
Autor: Mircea Nicolau, 4 mai 2011
