Un nou concert, în memoria Mihaelei Runceanu, a avut loc la CCS din Bucureşti.
Concertul de pe 1 noiembrie 2011, a fost cel de-al cincilea concert dedicat Mihaelei, de la reluarea activităţii Fan Clubului Mihaela Runceanu, în 2009.
Ca orice concert, a avut parte de momente bune şi de momente mai puţin bune. După părerea mea, spectacolul a fost enorm de lung (peste 4 ore).
Cu toate acestea, eu îi mulţumesc domnului Mihai Bogatu, Andreei Runceanu şi celorlaţi organizatori, pentru efortul depus în realizarea acestui spectacol.
Din punctul meu de vedere, cele mai importante momente ale spectacolului au fost:
- duetul inedit Silvia Dumitrescu şi Marian Stere;
- formaţia Amadeus;
- corul de copii, condus de Alina Sorescu;
- apariţia soliştilor Bogdan Ioniţă (care a ridicat sala în picioare, cântând "Să fim copii"), Cătălin Magdalinis, Nicoleta Opaiţ (care ne-a emoţionat, interpretând "Pour que tu m'aimes encore"), Ioana Sandu, Francesa Suciu, Denisa Trofin. Acestora le mulţumesc din suflet, că nu au uitat-o pe Mihaela Runceanu şi răspund prompt la fiecare invitaţie;
- Cristina Stroe, acompaniată de Xenti Runceanu.
Iată afişele celor cinci concerte de până acum:
Comemorarea Mihaelei mi-a adus un nou prilej de întâlnire cu fanii şi familia acesteia. Mulţi dintre aceştia îmi sunt buni prieteni.
La iniţiativa lui Sorin Stoleru (un veteran al fan-clubului "Mihaela Runceanu"), pe data de 6 noiembrie ne-am deplasat la Buzău, unde am depus flori la mormântul Mihaelei şi ne-am întâlnit cu părinţii ei. A fost o zi de neuitat.
Voi încheia cu o frază, pe care am scris-o foarte des în ultimii doi ani.
Sa dea Domnul ca noi toţi, admiratorii Mihaelei Runceanu şi ai muzicii pop/uşoare româneşti din anii'70-'80, să păstrăm vie amintirea ei şi s-o transmitem şi generaţiilor următoare.
Al dvs,
Mircea82